Oamenii ca noi , capata usor nostalgia cerului . E un fel de sete pentru albastrul de de-asupra capului nostru , un dor patimas de a ne intoarce in taramurile pasnice de unde venim..."patria cerului" . Pamantul e un hidos maidan de gunoaie : trairea in mijlocul oamenilor....Ce tot vorbesc! nu ma asculta...vorbesc aiureli.
DIn nou o coplesi durerea de a trai , o napadi ca o durere de dinti . Aceasta viata vesnic dezordonata! Pentru ce toata aceasta cruzime , acest constant cosmar al groazei? Erau toate acestea necesare?...iar vorbesc prostii
M-am schimbat?! Fireste ca m-am schimbat ! SI ma voi schimba si mai mult de aici inainte. Si copacii se schimba cand imbatranesc! Mi-e teama ca ma voi schimba intr-o buna zi in intregime....
Voi zambi din nou
14 years ago
0 comments:
Post a Comment